Valentin se
gândea cu groază la zilele de Crăciun pe care le considera o pierdere de vreme.
Părinții nu-i cumpărau daruri. Era o cheltuială inutilă și nici nu doreau neapărat să facă vânzare magazinelor. Dealtfel, casa lor nu fusese niciodată gazdă de sărbători. Întotdeauna ai lui reușeau, în ultima clipă, să obțină o invitație în altă parte. Acolo, rudele, prietenii părinților sau prietenii rudelor îl îmbrățișau, îl pupau(neapărat pe amândoi obrajii!) și-l întrebau, bineînțeles!, ce note are la școală. Și desigur, îi umpleau brațele de cadouri. Nici nu mai ține minte de câte ori nu s-a întors acasă cu lucruri învelite, spectaculos, în hârtie lucioasă dar care lui, nu-i spuneau nimic. În cutiile alea cu fundă roșie nu era nicio magie, nimic care, mai târziu, să-i aducă aminte de Crăciun.
Așa că, la sfârșit de an, Valentin devenea o persoană greu de înveselit.
De aceea și Moșul, atunci când l-a găsit adormit într-un fotoliu dintr-o casă multicoloră, s-a mirat foarte tare. Și pentru că nu avrut să-l deranjeze, i-a intrat în vis. A luat două-trei crenguțe de brad și le-a legat între ele până a făcut o ghirlandă. Apoi a unit capetele ghirlandei într-o coroniță fermecată. În calitate de Moș Crăciun trebuia să respecte tradiția, motiv pentru care i-a așezat coronița pe frunte și i-a lăsat un dar.
Când s-a trezit din vis, Valentin ținea în mână o icoană simplă, pictată pe lemn de brad. Și a simțit cum începe să se încadreze firesc în acel decor cald și minunat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu