NORUL RĂTĂCIT

Norul singur și posac,

Cu un corp ca de bumbac,

S-a spălat cu cer pe față

Să-l vedem de dimineață.

Ceilalți nori, fără îndoială

Că acum sunt toți la școală,

Și învață, rând pe rând,

Cum se plouă pe pământ.

E-o materie greoaie

Să tot faci într-una ploaie

Și pe urmă,în sinteză,

Ți se cere să dai TEZĂ ?

Nu-i de el acolo,clar,

N-are cărți,n-are habar,

Profesoara cea severă

Îl trimite-n atmosferă !

Trist,posac,căzut pe gânduri

Și bătut de-atâtea vânturi

L-am văzut de dimineață

Cum s-a transformat în... ceață.

O FURTUNĂ ÎN CAIET

Georgică este un elev de gimnaziu dintr-un oraș de provincie. El citește numai atunci când i se cere la școală. Nu-i place să scrie dar o face,în special la teme și la examinările periodice. Deoarece a citit într-o enciclopedie că nu este necesar să transporte în ghiozdan mai mult de cinci kilograme,Georgică duce cu sine un singur caiet. Cheltuiește în felul acesta mai puțin pe rechizite și cere mai mulți bani de la părinți pentru dulciuri, chipsuri cu chilli și crochete delicioase.

Ieri,în mod excepțional, când a deschis caietul la ora de biologie, pe cearceaful alb al foilor era o ceartă de nedescris. Vocalele nu-și mai etalau gingășia, consoanele își dezveleau gingiile iar semivocalele fugeau care-ncotro,dintr-un diftong într-altul. Nu mai simțeau nicio chemare către cuvânt. Stăteau ca pe ghimpi și făceau asta fără ghilimele.

Georgică nu-și credea ochilor ce vedea. Maxilarul i se fixase într-o exclamație. Temele de la matematică se încolăceau pe notițele de la geografie, datele istorice se ghemuiau sub textele de literatură  iar tot ce scrisese la franceză era acum, exact lângă cheia sol, pe portativul desenat de mână. Ce furtună e aici ! se precipită Georgică și trânti caietul în geantă.

La terminarea orelor, o luă pe prima stradă la dreapta apoi pe a doua la stânga. În al cincilea bloc, la parter,intră într-o librărie și își cheltui toți banii de alocație pe caiete.

PIXUL CĂLĂTOR

         

         A fost odată un băiat care-și dorea tare mult să cunoască lumea. Cum s-ar mai fi dus el prin locuri minunate,nemaivăzute și nemaiîntâlnite decât în imaginația lui ! Ar fi putut face toate acestea foarte ușor dacă o boală grea nu l-ar fi ținut, zi după zi,în mijlocul unui pat plin cu perne. Tot ce visa mai frumos noaptea,se spărgea, ca un bibelou scump de porțelan,la ivirea zorilor.

        Asta până într-o zi,când a descoperit pe măsuța de lângă pat un caiet cu coperți argintii și un PIX. De la început i s-a părut că e ceva în neregulă cu PIXUL ! Când l-a luat în mână, i-a zâmbit și i-a făcut cu ochiul. Și băiatul,a pornit să aștearnă drum lung de litere și cuvinte pe care roțile de porțelan ale visului să nu se mai spargă dimineața. Câteodată,când anumite dureri încercau să pună stăpânire pe călătoriile sale,băiatul închidea ochii și în mâinile lui PIXUL se transforma. Era când armăsar neînfricat hoinărind în bătaia vântului, când aripă de albatros plutind peste imensitatea unor întinderi neștiute.

        Au trecut anii. În servieta băiatului de atunci,ajuns astăzi un respectat și iubit profesor de geografie,călătorește întotdeauna un caiet vechi,cu coperți argintii și un PIX care zâmbește și face cu ochiul orcui vrea să-i asculte aventurile...

POVESTEA FRUNZEI

       

         Sunt o frunză. Poate nu mă credeți dar am fost și eu odată nespus de verde și fremătătoare. Eram tânără, abia dacă-mi păsa de adierea vântului ori de lacrimile cadențate ale norilor bosumflați. Locuiam împreună cu cele câteva mii de surori ale mele în cel mai semeț și neînfricat copac din toată pădurea. Foșneam cântece atât de pline de farmec și melodie că însăși Luna de pe cer,cât e ea de Lună !,picura din cornul ei auriu lumină atunci când ne asculta...

       Vorbesc despre toate acestea la trecut pentru că azi fac parte dintr-un covor gros și multicolor. Sunt ruginie,veștedă și mă usuc de dorul brațelor puternice ale copacului meu.

       De ce se întâmplă așa în fiecare an n-o să înțeleg niciodată ! Ieri,un copil a trecut în fugă pe lângă mine și vârtejul creat de fuga lui gălăgioasă m-a ridicat puțin de la pământ,atât cât să-mi pese. Poate o să râdeți,dar mi-a plăcut ! Pentru o clipă m-am simțit iarăși verde,tânără și frumoasă...